În îndepărtatul 2006, în care rețelele sociale încă nu acaparaseră lumea, iar viitorul părea luminos și tentant, David Mitchell a scris cartea ”Black Swan Green”.
”Green” în cazul dat înseamnă o pajiște, iar ”Lebada Neagră” este denumirea acelei pajiște, unui sătuc micuț, la câteva ore distanță de Londra. În română această carte a fost tradusă în 2015 și o puteți găsi la Cărturești sub denumirea ”Omul de ianuarie”. Aici fără comentarii:)
Acum, când v-am făcut cunoștință, să vă povestesc despre ce e carte. Este istoria unui băiat, Jason Taylor, de 13 ani, care trece printr-o perioadă de maturizare. Cum să ieși din tiparele celui mai ratat băiat din școală? Cum s-o cucerești pe fata visurilor tale? Cum să împaci părinții, când aceștia se ceartă mai că în fiecare zi? Cu siguranță peripețiile lui vor prinde bine oricărui băiat ori fată de aceeași vârstă. Dar această carte este mai mult decât o lectură pentru și despre adolescenți.
Aparent, istoria e multa mai complicată. Copilăria lui Jason revine perioadei ’80, anilor în care Războiul Rece avea temperaturi la maxim, Anglia ducea război cu Argentina pentru insulele Falkland, școala și ea era un câmp de luptă continuu pentru autoritate și dominare, și parcă toate astea nu ar fi de ajuns: părinții lui Jason la fel, duceau lipsă de zile pașnice.
Ce se întâmplă cu un copil vesel, sensibil, jucăuș, inteligent și bun, atunci când viața o ia razna? Încearcă să supraviețuiască. Cel mai tare ce m-a captat în această carte sunt emoțiile, concluziile și gândurile acestui mic erou. Deseori mult mai mature și înțelepte, decât comportamentul tuturor adulților din jur.
Limbajul lui David Mitchell este ceva despre care se poate scris aparte. Cartea este structurată în mici capitole, pline de manevre artistice și literare. Este o satisfacție aparte atunci când citești o istorie bună, povestită cu iscusința și eleganța unui britanic.
Recomand ”Omul de ianuarie” tuturor vârstelor, pentru că niciodată nu e prea devreme ori prea târziu să înveți care sunt lucruri cu adevărat importante, pentru care merită să râzi sau să plângi.